DREPTURILE VICTIMELOR
LEGE Nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
ART. 79
Persoana vătămată
Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numeşte persoană vătămată.
ART. 80
Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate
(1) În situaţia în care în cauză există un număr mare de persoane vătămate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vătămate nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanţa va fi comunicată persoanelor vătămate, care trebuie să încunoştinţeze, în termen de 3 zile de la primirea comunicării, procurorul sau instanţa în cazul în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate.
(2) Reprezentantul persoanelor vătămate exercită toate drepturile recunoscute de lege acestora.
ART. 81
Drepturile persoanei vătămate
(1) În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;
f) dreptul de a fi ascultată;
g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor;
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar şi că nu împiedică exercitarea drepturilor persoanei vătămate;
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înţelege a oricărei soluţii de netrimitere în judecată, atunci când nu înţelege limba română;
h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevăzute de lege.
(2) Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor.
ART. 84
Partea civilă
(1) Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă.
(2) Au calitatea de parte civilă şi succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal.
ART. 85
Drepturile părţii civile
(1) În cursul procesului penal, partea civilă are drepturile prevăzute la art. 81.
(2) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de persoană vătămată în aceeaşi cauză.
(3) Dispoziţiile art. 80 se aplică în mod corespunzător în cazul în care există un număr foarte mare de părţi civile.
SECŢIUNEA 1
Reguli generale în materia audierii persoanelor
ART. 104
Persoanele audiate în cursul procesului penal
În cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii.
ART. 106
Reguli speciale privind ascultarea
(1) Dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic.
(2) Persoana aflată în detenţie poate fi audiată la locul de deţinere prin videoconferinţă, în cazuri excepţionale şi dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana audiată se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la art. 90, ascultarea nu poate avea loc decât în prezenţa avocatului la locul de deţinere.
SECŢIUNEA a 3-a
Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente
ART. 111
Modul de audiere a persoanei vătămate
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adresează persoanei vătămate întrebările prevăzute la art. 107, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Persoanei vătămate i se aduc la cunoştinţă următoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, în condiţiile prevăzute de lege;
d) dreptul de a fi încunoştinţată cu privire la desfăşurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilă, precum şi dreptul de a se constitui parte civilă;
e) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare;
f) obligaţia de a comunica orice schimbare de adresă.
g) *** Abrogată
(3) Dispoziţiile art. 109 alin. (1) şi (2) şi ale art. 110 se aplică în mod corespunzător.
(4) În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă.
(5) Persoanei vătămate i se aduce la cunoştinţă cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, poate să fie informată cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vătămate pentru care a fost stabilită în condiţiile legii existenţa unor nevoi specifice de protecţie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre următoarele măsuri, atunci când este posibil şi când acesta apreciază că nu se aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenţa unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât şi eventuala lor reaudiere se realizează de aceeaşi persoană, dacă acest lucru este posibil şi dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor.
(7) Audierea de către organele de cercetare penală a persoanelor vătămate care au fost victime ale infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 din Codul penal, ale infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor şi corupere sexuală a minorilor, prevăzute la art. 218 - 221 din Codul penal, ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 197 din Codul penal, hărţuire, prevăzută de art. 208 din Codul penal, şi hărţuire sexuală, prevăzută de art. 223 din Codul penal, precum şi în alte cazuri în care, din cauza împrejurărilor comiterii faptei, acest lucru se apreciază ca fiind necesar, se efectuează numai de către o persoană de acelaşi sex cu persoana vătămată, la cererea acesteia, cu excepţia cazului când organul judiciar apreciază că aceasta aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor.
(8) Dacă persoana vătămată este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declaraţia persoanei vătămate, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.
(9) Audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni se desfăşoară de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate.
(10) Declaraţia dată de persoana vătămată în condiţiile alin. (9) constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte de începerea urmăririi penale.
ART. 112
Modul de audiere a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente
(1) Audierea părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1), (3) şi (4), care se aplică în mod corespunzător.
(2) Părţii civile, precum şi părţii responsabile civilmente li se aduc la cunoştinţă următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii în legătură cu soluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile prevăzute de lege.
ART. 113
Protecţia persoanei vătămate şi a părţii civile
(1) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor ameninţat sau vulnerabil ori pentru protecţia vieţii private sau a demnităţii, organul de urmărire penală poate dispune faţă de persoana vătămată ori faţă de partea civilă măsurile de protecţie prevăzute la art. 124 - 130, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracţiunii, victimele terorismului, ale criminalităţii organizate, ale traficului de persoane, ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale sau ale exploatării, victimele infracţiunilor săvârşite din ură şi victimele afectate de o infracţiune din cauza prejudecăţilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilităţi, precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii.
(3) Dacă persoana vătămată sau partea civilă se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), organul de urmărire penală îi aduce la cunoştinţă măsurile de protecţie care pot fi luate, conţinutul lor şi posibilitatea de a renunţa la acestea. Renunţarea persoanei vătămate sau a părţii civile la luarea măsurilor de protecţie se consemnează în scris şi se semnează de către aceasta, în prezenţa reprezentantului legal, dacă este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vătămate se face numai dacă acest lucru este strict necesar pentru desfăşurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vătămată poate fi însoţită, la cererea sa, de către reprezentantul său legal şi de către o altă persoană desemnată de către persoana vătămată, cu excepţia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vătămate şi există motive pentru a se considera că aceasta este minor, persoana vătămată va fi prezumată a fi minor.
SECŢIUNEA a 5-a
Protecţia martorilor
& 1. Protecţia martorilor ameninţaţi
ART. 125
Martorul ameninţat
În cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.
ART. 126
Măsurile de protecţie dispuse în cursul urmăririi penale
(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri:
a) supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare;
b) însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;
c) protecţia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declaraţia sa;
d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.
(2) Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecţie din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părţi sau a unui subiect procesual principal.
(3) În cazul aplicării măsurilor de protecţie prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), declaraţia martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa, în condiţii de confidenţialitate.
(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate.
(5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar dispune, prin ordonanţă motivată, încetarea acestora.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se menţin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat.
(7) Dacă starea de pericol a apărut în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune măsurile de protecţie prevăzute la art. 127. Dispoziţiile art. 128 se aplică în mod corespunzător.
(8) Măsurile de protecţie prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se comunică autorităţii desemnate cu punerea în executare a măsurii.
& 2. Protecţia martorilor vulnerabili
ART. 130
Martorul vulnerabil
(1) Procurorul sau, după caz, instanţa poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil următoarelor categorii de persoane:
a) martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârşirii infracţiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;
b) martorului minor.
(2) Odată cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul şi instanţa pot dispune măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. b) şi d) sau, după caz, art. 127 lit. b) - e), care se aplică în mod corespunzător. Distorsionarea vocii şi a imaginii nu este obligatorie.
(3) Dispoziţiile art. 126 şi 128 se aplică în mod corespunzător.
LEGE Nr. 217/2003 din 22 mai 2003 *** Republicată
pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
Text în vigoare începând cu data de 22 iunie 2017
Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 22 iunie 2017.
Act de bază
Legea nr. 217/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014
Acte modificatoare
#M1: Ordonanţa Guvernului nr. 6/2015
#M2: Legea nr. 272/2015
#M3: Legea nr. 351/2015
#M4: Legea nr. 35/2017
#M5: Decizia Curţii Constituţionale nr. 264/2017
Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.
NOTĂ:
Prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii nr. 304/385/1018/2004 au fost aprobate Instrucţiunile de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional.
(2) Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
(3) Statul român, prin autorităţile competente, elaborează şi implementează politici şi programe destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi protecţiei victimelor violenţei în familie.
ART. 2
Protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei în familie se realizează în conformitate cu următoarele principii:
a) principiul legalităţii;
b) principiul respectării demnităţii umane;
c) principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie;
d) principiul celerităţii;
e) principiul parteneriatului;
f) principiul egalităţii de şanse şi de tratament.
ART. 3
(1) În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
(2) Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
ART. 4
Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:
a) violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
d) violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
f) violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
ART. 5
În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc*);
d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 264/2017 , a constatat că sintagma "în cazul în care convieţuiesc" din cuprinsul art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 este neconstituţională.
ART. 6
Victima violenţei în familie are dreptul:
a) la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private;
b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
c) la protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale;
d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condiţiile prezentei legi;
e) la consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.
ART. 7
(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenţei în familie şi pentru preîntâmpinarea unor situaţii de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenţei în familie.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să asigure exercitarea dreptului la informare al victimelor violenţei în familie, potrivit competenţelor ce le revin, după caz, cu privire la:
a) instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă şi protecţie a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;
b) organul de urmărire penală la care pot face plângere;
c) dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;
d) condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;
e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile;
f) condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat, potrivit legii.
CAPITOLUL II
Instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie
ART. 8
(1) Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, prin structurile lor teritoriale, desemnează personalul cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
(2) Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile vor desfăşura, separat sau, după caz, în cooperare, activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie.
(3) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile victimelor violenţei în familie.
(3^1) Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, exercită funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniul violenţei în familie, cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul violenţei în familie.
(4) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaborează şi aplică măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a victimelor violenţei în familie.
(5) Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
------------
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 - 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 6 decembrie 2012.
ART. 9
Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, elaborează şi difuzează materiale documentare privind cauzele şi consecinţele violenţei în familie.
ART. 10
Ministerul Educaţiei Naţionale realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie.
ART. 11
Serviciul de probaţiune din cadrul tribunalului, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi specifice în domeniu sau cu specialiştii, va desfăşura activităţi de reinserţie socială a infractorilor condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă în familie.
ART. 12
Autorităţile prevăzute la art. 8 asigură pregătirea şi perfecţionarea continuă a persoanelor desemnate cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
ART. 13
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a) să includă problematica prevenirii şi combaterii violenţei în familie în strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană şi locală;
b) să acorde sprijinul logistic, informaţional şi material compartimentelor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
c) să înfiinţeze, direct sau în parteneriat, unităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi să susţină funcţionarea acestora;
d) să dezvolte programe de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
e) să sprijine accesul agresorilor familiali la consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de dezintoxicare şi dezalcoolizare;
f) să elaboreze şi să implementeze proiecte în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
g) să îşi prevadă în bugetul anual sume pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
h) să suporte, din bugetul local, în cazurile sociale grave, cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum şi pentru obţinerea certificatelor medico-legale pentru victimele violenţei în familie;
i) să colaboreze la implementarea unui sistem de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale desemnează personalul specializat să implementeze sistemul de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie.
(3) Primarii şi consiliile locale vor conlucra cu organizaţiile de cult, organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu oricare alte persoane juridice şi fizice implicate în acţiuni caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4) La nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se înfiinţează, pe lângă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/ale sectoarelor municipiului Bucureşti, echipa intersectorială în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, cu rol consultativ.
(5) Echipa intersectorială are în componenţa sa câte un reprezentant al poliţiei, jandarmeriei, direcţiei de sănătate publică, al compartimentului violenţei în familie din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, al unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale active în domeniu.
(6) Din echipa intersectorială pot face parte, dar fără a se limita, şi reprezentanţii serviciilor de probaţiune, ai unităţilor de medicină legală, precum şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
(7) Echipa intersectorială propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii în domeniu, asigură cooperarea dintre instituţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) şi evaluează anual activitatea în domeniu.
(8) Înfiinţarea şi modul de organizare şi funcţionare a acestora se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
ART. 14
Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie vor avea următoarele atribuţii principale:
a) monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită; culegerea informaţiilor asupra acestora; întocmirea unei evidenţe separate; asigurarea accesului la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părţilor sau reprezentanţilor acestora;
b) informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor specifice întâlnesc situaţii de violenţă în familie;
c) identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;
d) colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e) îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;
f) solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;
g) instrumentarea cazului împreună cu asistentul social.
CAPITOLUL III
Unităţi pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
ART. 15
(1) Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt:
a) centre de primire în regim de urgenţă;
b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
c) centre de asistenţă destinate agresorilor;
d) centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
e) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
(2) Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie oferă gratuit servicii sociale destinate victimelor violenţei în familie.
ART. 16
(1) Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie pot fi publice, private sau în parteneriat public-privat.
(2) Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie pot fi înfiinţate numai de către furnizorii de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii.
(3) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se aprobă prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau, după caz, ale consiliilor locale, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4) Finanţarea unităţilor publice pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se asigură din bugetele locale.
(5) În cazul unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, utilizarea sumelor alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale se supune controlului organelor abilitate de lege.
(6) Instituţia care a acordat finanţarea sau subvenţia unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publice, private şi în parteneriat public-privat, monitorizează folosirea fondurilor alocate.
(7) Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) - c) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal.
ART. 17
(1) Centrele de primire în regim de urgenţă, denumite în continuare adăposturi, sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, de tip rezidenţial, care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie.
(2) Adăposturile asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistenţă familială atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia, protecţie împotriva agresorului, asistenţă medicală şi îngrijire, hrană, cazare, consiliere psihologică şi consiliere juridică, potrivit instrucţiunilor de organizare şi funcţionare elaborate de autoritate.
(3) Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgenţă sau cu aprobarea scrisă a directorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.
(4) Locaţia adăposturilor este secretă publicului larg.
(5) Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimţământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal.
(6) Toate adăposturile trebuie să încheie o convenţie de colaborare cu un spital sau cu altă unitate sanitară, care să asigure îngrijirea medicală şi psihiatrică. Convenţia se încheie de către consiliile locale, respectiv de către consiliile sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, de către consiliile judeţene, precum şi de organele de conducere ale furnizorilor de servicii sociale privaţi acreditaţi.
ART. 18
(1) Centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie sunt unităţi de asistenţă socială de tip rezidenţial, cu sau fără personalitate juridică, care asigură găzduirea, îngrijirea, consilierea juridică şi psihologică, sprijin în vederea adaptării la o viaţă activă, inserţia profesională a victimelor violenţei în familie, precum şi reabilitarea şi reinserţia socială a acestora.
(2) Centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie vor încheia convenţii cu autorităţile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în vederea acordării suportului pentru integrarea în muncă, readaptarea şi recalificarea profesională a persoanelor asistate.
(3) Prevederile art. 17 alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.
ART. 19
(1) Centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt unităţi de asistenţă socială care funcţionează ca centre de zi, cu sau fără personalitate juridică, care asigură reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, măsuri educative, precum şi servicii de consiliere şi mediere familială.
(2) Tratamentele psihiatrice, de dezalcoolizare şi dezintoxicare acordate prin centrele de asistenţă destinate agresorilor se asigură în spitalele sau unităţile sanitare cu care s-au încheiat convenţii, în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (6).
ART. 20
Centrele pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt unităţi de asistenţă socială în regim de zi, cu sau fără personalitate juridică, care asigură asistenţă socială, consiliere psihologică, juridică, precum şi informarea şi orientarea victimelor violenţei în familie.
ART. 21
Centrele pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, care oferă servicii de informare şi educare, asistenţă socială şi un serviciu telefonic de urgenţă pentru informare şi consiliere.
ART. 22
(1) Persoanele condamnate pentru infracţiuni de violenţă în familie sunt obligate să participe la programe speciale de consiliere şi reinserţie socială organizate de către instituţiile însărcinate cu executarea pedepsei în evidenţa cărora se află.
(2) Cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor, conform legii.
CAPITOLUL IV
Ordinul de protecţie
ART. 23
(1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
(2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.
(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
(4) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:
a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;
b) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.
ART. 24
(1) Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.
(2) Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.
ART. 25
(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.
(2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal.
(3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de:
a) procuror;
b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie;
c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei.
ART. 26
(1) Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
ART. 27
(1) Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.
(2) Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.
(3) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat.
(4) Asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.
(5) În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.
(6) Procurorul are obligaţia de a informa persoana care solicită ordinul de protecţie asupra prevederilor legale privind protecţia victimelor infracţiunii.
(7) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.
(8) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
ART. 28
În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3), victima poate renunţa, potrivit art. 406 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la judecarea cererii privind ordinul de protecţie.
ART. 29
(1) Ordinul de protecţie este executoriu.
(2) La cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.
ART. 30
(1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2) Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.
(3) Recursul se judecă cu citarea părţilor.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
ART. 31
(1) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus cererea de emitere a ordinului de protecţie se comunică, în maximum 5 ore de la momentul pronunţării hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi/sau a agresorului.
(2) Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei.
(3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
(4) Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.
ART. 32
Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea înlătură răspunderea penală.
ART. 33
La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.
ART. 34
(1) Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.
(2) Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;
b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;
c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.
(3) Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.
ART. 35
Dacă, odată cu soluţionarea cererii, instanţa constată existenţa uneia dintre situaţiile care necesită instituirea unei măsuri de protecţie specială a copilului, va sesiza de îndată autoritatea publică locală cu atribuţii privind protecţia copilului.
CAPITOLUL V
Finanţarea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie
ART. 36
Activităţile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie se finanţează din următoarele surse:
a) bugetul de stat;
b) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
c) bugetele fondurilor externe nerambursabile;
d) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;
e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.
ART. 37
(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi poate finanţa sau, după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi ocrotirea şi sprijinirea familiei în vederea creşterii calităţii vieţii acesteia, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte resurse, în condiţiile legii.
(2) Serviciile sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi dezvoltate şi prin:
a) finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;
b) finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale.
ART. 38
Programele de interes naţional prevăzute la art. 37 alin. (1), complementare acţiunilor finanţate la nivel local, au următoarele obiective:
a) realizarea investiţiilor necesare pentru dezvoltarea, diversificarea, restructurarea şi buna funcţionare a unităţilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
b) susţinerea funcţionării unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
c) realizarea de studii, cercetări şi publicaţii în domeniu;
d) instruirea personalului de specialitate din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în special instruirea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor sociale şi unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi instruirea personalului din cadrul instituţiilor cu competenţe în domeniu desemnat să instrumenteze cazurile de violenţă în familie;
e) informarea, conştientizarea şi sensibilizarea opiniei publice privind drepturile victimelor violenţei în familie, precum şi fenomenul violenţei în familie;
f) menţinerea şi dezvoltarea sistemului de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie;
g) sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;
h) asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice şi psihiatrice;
i) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
j) orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
ART. 39
Finanţarea unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se asigură din:
a) bugetele locale ale autorităţilor administraţiei publice locale care au aprobat înfiinţarea acestora, precum şi din subvenţii acordate în condiţiile legii;
b) sume din donaţii şi sponsorizări;
c) fonduri externe, rambursabile şi nerambursabile;
d) din alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu.
CAPITOLUL VI
Sancţiuni
ART. 40
(1) Constituie contravenţii, dacă potrivit legii penale nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 5.000 lei următoarele fapte:
a) refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibilă, pentru înlăturarea consecinţelor violenţelor;
b) schimbarea destinaţiei adăpostului.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima.
(4) Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, conform legii, de către asistenţii sociali, primar sau împuterniciţii acestuia.
(5) Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
ART. 41
Prezenta lege*) intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
------------
*) Legea nr. 217/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003.
ANEXĂ
CERERE PRIVIND DEMITEREA ORDINULUI DE PROTECŢIE
I. Date privind autoritatea sau organismul care formulează cererea (dacă este cazul)
Denumirea:
Adresa:
Telefon:
Fax:
E-mail:
Persoana desemnată cu formularea cererii:
II. Asistenţa juridică
______________________________________________________________________________
| Victima are un avocat? | DA/NU|
| În caz negativ, doreşte să i se acorde asistenţă juridică prin avocat?| DA/NU|
|_______________________________________________________________________|______|
III. Date privind victima violenţei în familie
______________________________________________________________________________
| Numele: | Prenumele: |
|_________________________________________|____________________________________|
| Locul şi data naşterii | Cetăţenia |
|_________________________________________|____________________________________|
| Sexul: F/M | |
|_________________________________________|____________________________________|
| Prenumele tatălui | Prenumele mamei |
|_________________________________________|____________________________________|
| Act de identitate: CI/BI/Paşaport | Serie nr. |
|_________________________________________|____________________________________|
| CNP | |
|_________________________________________|____________________________________|
| Adresa*1): Doreşte să rămână secretă? DA/NU |
| Telefon*2): Doreşte ca numărul să rămână secret? DA/NU |
|______________________________________________________________________________|
*1) Dacă victima declară că doreşte să abandoneze domiciliul familial, nu este necesar să se indice noua adresă la care se mută, ci doar adresa unde locuieşte în prezent. Adresa indicată trebuie să fie una la care partea poate primi citaţiile şi celelalte acte de procedură.
*2) Poate fi indicat orice număr la care reclamantul are garanţia că va putea primi citaţiile şi celelalte acte de procedură.
IV. Reprezentantul legal al victimei (dacă este cazul)
______________________________________________________________________________
| Numele: | Prenumele: |
|_________________________________________|____________________________________|
| Locul şi data naşterii | Cetăţenia |
|_________________________________________|____________________________________|
| Sexul F/M | |
|_________________________________________|____________________________________|
| Prenumele tatălui | Prenumele mamei |
|_________________________________________|____________________________________|
| Adresa |
|______________________________________________________________________________|
| Telefon |
|______________________________________________________________________________|
V. Relaţia dintre victima violenţei în familie şi persoana împotriva căreia se solicită emiterea ordinului de protecţie (pârât)
1. Victima a mai formulat anterior vreo cerere, plângere, reclamaţie etc. împotriva aceleiaşi persoane? DA/NU
În caz afirmativ, se va indica numărul acestora.
2. Ştiţi dacă pârâtul este parte în vreun proces cu privire la vreo infracţiune sau contravenţie? DA/NU
În caz afirmativ, indicaţi, dacă ştiţi, instanţa la care se află dosarul şi numărul acestuia.
3. Există o legătură de rudenie sau de altă natură cu pârâtul?
4. Situaţia familială - persoane care convieţuiesc în locuinţă
______________________________________________________________________________
| Numele şi prenumele | Data naşterii | Gradul de rudenie |
|___________________________|________________________|_________________________|
| | | |
|___________________________|________________________|_________________________|
| | | |
|___________________________|________________________|_________________________|
| | | |
|___________________________|________________________|_________________________|
| | | |
|___________________________|________________________|_________________________|
VI. Descrierea faptelor pentru care se solicită emiterea ordinului de protecţie
1. Relatarea faptelor şi locul desfăşurării lor
______________________________________________________________________________
| |
| |
| |
| |
| |
| |
|______________________________________________________________________________|
2. Ce alte acte de violenţă s-au produs anterior împotriva persoanelor (victimă, membri ai familiei, minori sau alte persoane) sau asupra bunurilor?
______________________________________________________________________________
| |
| |
| |
| |
| |
| |
|______________________________________________________________________________|
3. A avut loc vreun act de violenţă în prezenţa minorilor?
4. Există vreo situaţie de risc pentru minori, inclusiv posibilitate de a fi luaţi fără drept de pârât?
5. Pârâtul deţine arme sau are acces la arme prin natura muncii sale ori din alte motive?
6. Există martori la faptele descrise?
7. Ce alte probe pot susţine declaraţiile? (de exemplu, linii telefonice tăiate/rupte, telefoane mobile sparte, alte obiecte distruse, mesaje telefonice înregistrate, inclusiv sms, scrisori, fotografii, documente etc.)
VII. Asistenţa medicală a victimei
1. Victima a suferit leziuni fizice sau a fost maltratată psihologic? DA/NU
2. A primit îngrijiri în vreun centru medical? DA/NU
3. Deţine certificat medico-legal, medical sau alte documente medicale? DA/NU
În caz afirmativ, acestea se vor anexa în copie.
În caz negativ, se vor indica centrul medical şi data consultului medical.
VIII. Măsurile care se solicită a fi dispuse prin ordinul de protecţie
______________________________________________________________________________
| a) evacuarea temporară a pârâtului din locuinţă, indiferent dacă | DA/NU |
| acesta este titularul dreptului de proprietate; | |
|______________________________________________________________________|_______|
| b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa | DA/NU |
| familiei; | |
|______________________________________________________________________|_______|
| c) limitarea dreptului de folosinţă al pârâtului, dacă este posibil, | DA/NU |
| doar asupra unei părţi a locuinţei comune, astfel încât pârâtul să nu| |
| vină în contact cu victima; | |
|______________________________________________________________________|_______|
| d.1) obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime | DA/NU |
| determinate faţă de victimă; | |
| d.2) obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime | DA/NU |
| determinate faţă de copiii victimei sau faţă de alte rude ale | |
| acesteia; | |
| d.3) obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime | DA/NU |
| determinate faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de | |
| învăţământ a persoanei protejate; | |
| În caz afirmativ, se vor menţiona datele de identificare a acestor | |
| locuri. | |
|______________________________________________________________________|_______|
| e) interdicţia pentru pârât de a se deplasa în anumite localităţi sau| DA/NU |
| zone determinate pe care victima le frecventează ori le vizitează | |
| periodic; | |
| În caz afirmativ, se vor identifica aceste localităţi şi zone. | |
|______________________________________________________________________|_______|
| f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin | DA/NU |
| corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; | |
|______________________________________________________________________|_______|
| g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; | DA/NU |
|______________________________________________________________________|_______|
| h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora; | DA/NU |
| În caz afirmativ, se vor indica numele, prenumele şi data naşterii | |
| copiilor, persoana către care se propune încredinţarea. | |
|______________________________________________________________________|_______|
| i) suportarea de către pârât a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru | DA/NU |
| locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai | |
| familiei locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii | |
| de a rămâne în locuinţa familială. | |
| În caz afirmativ, care este suma considerată necesară şi ce | |
| reprezintă? | |
|______________________________________________________________________|_______|
IX. Alte măsuri
______________________________________________________________________________
| 1. Victima are o activitate remunerată? | DA/NU |
| În caz afirmativ, se va indica, cu aproximaţie, suma pe care o | |
| primeşte. | |
|______________________________________________________________________|_______|
| 2. Pârâtul are loc de muncă sau desfăşoară o activitate remunerată? | DA/NU |
| În caz afirmativ, se indică suma lunară aproximativă pe care pârâtul | |
| o primeşte, dacă se cunoaşte. | |
|______________________________________________________________________|_______|
| 3. Există alte surse de venituri ale familiei? | DA/NU |
| În caz afirmativ, să se indice suma aproximativă, dacă se cunoaşte. | |
|______________________________________________________________________|_______|
X. Alte precizări considerate ca relevante
Data Semnătura
..............................
..............................
Domnului preşedinte al Judecătoriei ......................................
LEGE Nr. 211 din 27 mai 2004
privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
Text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014
Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 14 august 2013.
Act de bază
#B: Legea nr. 211/2004
Acte modificatoare
#M1: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2007
#M2: Legea nr. 76/2012
#M3: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012
#M4: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013
#M5: Legea nr. 255/2013
Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.
NOTĂ:
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1238/2007 au fost aprobate Standardele naţionale specifice pentru serviciile specializate de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
În scopul asigurării protecţiei victimelor infracţiunilor, prezenta lege reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora, precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.
ART. 2
Ministerul Justiţiei, prin Institutul Naţional al Magistraturii, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au obligaţia de a asigura specializarea personalului care, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, stabileşte legături directe cu victimele infracţiunilor.
ART. 3
Autorităţile publice cu atribuţii în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor, în cooperare cu organizaţiile neguvernamentale, organizează campanii publice de informare în acest domeniu.
CAP. 2
Informarea victimelor infracţiunilor
ART. 4
(1) Organele judiciare au obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la:
a) serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;
b) organul de urmărire penală la care pot face plângere;
c) dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;
d) condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;
e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate şi ale părţii civile;
f) condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile art. 113 din Codul de procedură penală, precum şi de dispoziţiile Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu modificările ulterioare;
g) condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat;
h) dreptul de a fi informate, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod, conform Codului de procedură penală.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoştinţă victimei de către primul organ judiciar la care aceasta se prezintă.
(3) Victimei i se aduc la cunoştinţă informaţiile prevăzute la alin. (1) într-o limbă pe care o înţelege. Victimei i se înmânează sub semnătură un formular care cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1). În cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal cu privire la aceasta.
(4) Dacă victima este cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale, i se pot aduce la cunoştinţă informaţiile prevăzute la alin. (1) în limba sa maternă.
(5) Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează la instituţia din care face parte organul judiciar.
ART. 5
(1) Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu sprijinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, asigură funcţionarea unei linii telefonice disponibile permanent pentru informarea victimelor infracţiunilor. Prin intermediul liniei telefonice se asigură comunicarea informaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).
(2) Accesul la linia telefonică prevăzută la alin. (1) se asigură, în mod gratuit, prin apelarea unui număr de telefon unic la nivel naţional.
(3) Personalul care asigură comunicarea informaţiilor prin intermediul liniei telefonice prevăzute la alin. (1) are obligaţia de a anunţa unităţile de poliţie dacă din convorbirea telefonică rezultă că victima este în pericol.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot înfiinţa la nivel local linii telefonice pentru informarea victimelor infracţiunilor.
ART. 6
(1) Informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) se publică pe paginile de Internet ale Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2) Instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi unităţile de poliţie pot publica pe pagina de Internet informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (1).
CAP. 3
Consilierea psihologică a victimelor unor infracţiuni şi alte forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor
ART. 7
Consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor se asigură, în condiţiile prezentei legi, de către serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care funcţionează pe lângă tribunale.
ART. 8
(1) Consilierea psihologică se acordă gratuit, la cerere, pentru victimele tentativei la infracţiunile de omor şi omor calificat, prevăzute la art. 188 şi 189 din Codul penal, pentru victimele infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută la art. 199 din Codul penal, ale infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, ale infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor şi corupere sexuală a minorilor, prevăzute la art. 218 - 221 din Codul penal, ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 197 din Codul penal, precum şi pentru victimele infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi ale tentativei la acestea.
(2) Consilierea psihologică gratuită se acordă victimelor infracţiunilor prevăzute la alin. (1), dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau dacă infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României şi victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România.
ART. 9
Consilierea psihologică gratuită se acordă pe o perioadă de cel mult 3 luni, iar în cazul victimelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, pe o perioadă de cel mult 6 luni.
ART. 10
(1) Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se depune la serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima.
(2) Cererea poate fi depusă numai după sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii.
(3) Cererea trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;
b) data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii;
c) data sesizării şi organul judiciar sesizat.
(4) La cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere.
(5) Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se soluţionează în termen de 10 zile de la data depunerii.
ART. 11
Serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor pot asigura şi alte forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor.
ART. 12
Organizaţiile neguvernamentale pot organiza, în mod independent sau în cooperare cu autorităţile publice, servicii pentru consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor şi pentru asigurarea altor forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor. În acest scop, organizaţiile neguvernamentale pot beneficia, în condiţiile legii, de subvenţii de la bugetul de stat.
ART. 13
Victimele traficului de persoane şi ale violenţei în familie beneficiază şi de măsurile de protecţie şi de asistenţă prevăzute de Legea nr. 678/2001, cu modificările ulterioare, sau, după caz, de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 4
Asistenţa juridică gratuită a victimelor unor infracţiuni
ART. 14
(1) Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, următoarelor categorii de victime:
a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174 - 176 din Codul penal*), o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal*), o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2 - 5 din Codul penal*);
b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174 - 176 din Codul penal*), precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.
(2) Asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României, dacă victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România şi procesul penal se desfăşoară în România.
*) Vechiul Cod penal a fost abrogat. A se vedea Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
ART. 15
Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, victimelor altor infracţiuni decât cele prevăzute la art. 14 alin. (1), cu respectarea condiţiilor stabilite la art. 14 alin. (2), dacă venitul lunar pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază minim brut pe ţară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.
ART. 16
(1) Asistenţa juridică gratuită se acordă numai dacă victima a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii.
(2) În cazul victimelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), termenul de 60 de zile se calculează de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.
(3) Dacă victima s-a aflat în imposibilitatea, fizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală, termenul de 60 de zile se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.
(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.
ART. 17
(1) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii.
(2) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;
b) data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii;
c) dacă este cazul, data sesizării şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, sesizată potrivit art. 16;
d) calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b);
e) dacă este cazul, venitul lunar pe membru de familie al victimei;
f) numele, prenumele şi forma de exercitare a profesiei de avocat de către apărătorul ales sau menţiunea că victima nu şi-a ales un apărător.
(3) La cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionarea cererii.
(4) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea victimei.
(5) În cazul în care victima nu şi-a ales un apărător, încheierea prin care s-a admis cererea de asistenţă juridică gratuită trebuie să cuprindă şi desemnarea unui apărător din oficiu potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat.
(6) Încheierea prin care s-a soluţionat cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se comunică victimei.
(7) Încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcţionează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare. Reexaminarea se soluţionează în complet format din doi judecători.
ART. 18
(1) Asistenţa juridică gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului, în limita unei sume echivalente cu două salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.
(2) Fondurile necesare pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.
ART. 19
Dispoziţiile art. 14 - 18 se aplică în mod corespunzător şi pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii.
ART. 20
(1) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii pot fi formulate de reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie.
(2) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii pot fi formulate şi de organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 17 alin. (2) şi sunt anexate documentele prevăzute la art. 17 alin. (3).
(3) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii sunt scutite de taxa de timbru.
CAP. 5
Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni
ART. 21
(1) Compensaţia financiară se acordă, la cerere, în condiţiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:
a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, prevăzute la art. 188 şi 189 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, prevăzute la art. 218 - 220 din Codul penal, o infracţiune de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute la art. 210 şi 211 din Codul penal, o infracţiune de terorism, precum şi orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă;
b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
(2) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este:
a) cetăţean român;
b) cetăţean străin ori apatrid care locuieşte legal în România;
c) cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii; sau
d) cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii.
(3) În cazul victimelor care nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) şi (2), compensaţia financiară se acordă în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte.
ART. 22
(1) Compensaţia financiară nu se acordă dacă:
a) se stabileşte că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală ori că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare împotriva atacului victimei în condiţiile art. 44 din Codul penal*);
b) victima este condamnată definitiv pentru participarea la un grup infracţional organizat;
c) victima este condamnată definitiv pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 21 alin. (1);
d) instanţa reţine în favoarea făptuitorului circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări împotriva atacului victimei, prevăzută la art. 73 lit. a) din Codul penal*), sau circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută la art. 73 lit. b) din Codul penal*).
(2) Victima care a beneficiat de compensaţie financiară sau de un avans din compensaţia financiară este obligată la restituirea sumelor dacă se stabileşte existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la alin. (1).
*) Vechiul Cod penal a fost abrogat. A se vedea Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
ART. 23
(1) Compensaţia financiară se acordă victimei numai dacă aceasta a sesizat organele de urmărire penală în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii.
(2) În cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b), termenul de 60 de zile se calculează de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.
(3) Dacă victima s-a aflat în imposibilitatea, fizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală, termenul de 60 de zile se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.
(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.
ART. 24
(1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) victima a formulat cererea de compensaţie financiară în termen de un an, după caz:
1. de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) - d) din Codul de procedură penală şi a acordat despăgubiri civile ori încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) şi h) din Codul de procedură penală;
2. de la data la care procurorul a dispus clasarea, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), c), d), f) şi h) din Codul de procedură penală;
b) victima s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, cu excepţia cazului în care s-a dispus clasarea potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală;
c) făptuitorul este insolvabil sau dispărut;
d) victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare.
(2) Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensaţie financiară, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.
(3) În cazul în care instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost admisă acţiunea civilă.
(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. b).
ART. 25
În cazul în care făptuitorul este necunoscut, victima poate formula cererea de compensaţie financiară în termen de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 24 alin. (1) lit. d).
ART. 26
Dacă victima este un minor şi reprezentantul legal al acestuia nu a formulat cererea de compensaţie financiară în termenele prevăzute, după caz, la art. 24 sau 25, aceste termene încep să curgă de la data la care victima a împlinit vârsta de 18 ani.
ART. 27
(1) Compensaţia financiară se acordă victimei pentru următoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin săvârşirea infracţiunii:
a) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a):
1. cheltuielile de spitalizare şi alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victimă;
2. prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârşirea infracţiunii;
3. câştigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârşirii infracţiunii;
b) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b):
1. cheltuielile de înmormântare;
2. întreţinerea de care victima este lipsită din cauza săvârşirii infracţiunii.
(2) Compensaţia financiară pentru prejudiciile materiale prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. 2 se acordă în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de compensaţie financiară.
(3) Sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile şi indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii se scad din cuantumul compensaţiei financiare acordate de stat victimei.
ART. 28
(1) Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal.
(2) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin doi judecători, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului.
(3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, şi un număr egal de judecători supleanţi ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.
(4) Judecătorii supleanţi prevăzuţi la alin. (3) participă la soluţionarea cererilor de compensaţii financiare în cazul imposibilităţii de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.
(5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este asigurat de unul sau mai mulţi grefieri, desemnaţi de preşedintele tribunalului.
ART. 29
(1) Cererea de compensaţie financiară trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;
b) data, locul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii care a cauzat prejudiciul;
c) categoriile de prejudicii suferite prin săvârşirea infracţiunii, care se încadrează în dispoziţiile art. 27 alin. (1);
d) dacă este cazul, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată şi data sesizării acestora;
e) dacă este cazul, numărul şi data hotărârii judecătoreşti sau a actului organului de urmărire penală, prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a);
f) calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b);
g) antecedentele penale;
h) sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii;
i) cuantumul compensaţiei financiare solicitate.
(2) La cererea de compensaţie financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionarea cererii.
ART. 30
(1) Victima poate solicita Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor un avans din compensaţia financiară, în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul.
(2) Avansul se poate solicita prin cererea de compensaţie financiară sau printr-o cerere separată, care poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată, dacă este cazul, potrivit art. 23, şi cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensaţie. Dispoziţiile art. 29 se aplică în mod corespunzător în cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în care se menţionează şi stadiul procedurii judiciare.
(3) Avansul se acordă dacă victima se află într-o situaţie financiară precară.
(4) Cererea victimei privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în termen de 30 de zile de la data solicitării, de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.
(5) În cazul respingerii cererii de compensaţie financiară, victima este obligată la restituirea avansului, cu excepţia cazului în care cererea de compensaţie financiară a fost respinsă numai pentru motivul că făptuitorul nu este insolvabil sau dispărut.
(6) Victima care a beneficiat de un avans din compensaţia financiară este obligată la restituirea acestuia dacă nu a depus cererea pentru compensaţie financiară în termenele prevăzute, după caz, la art. 24, 25 sau 26.
ART. 31
(1) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea victimei.
(2) Participarea procurorului este obligatorie.
(3) În vederea soluţionării cererii, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente şi să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluţionarea cererii.
(4) Soluţionând cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate pronunţa, prin hotărâre, una dintre următoarele soluţii:
a) admite cererea şi stabileşte cuantumul compensaţiei financiare sau, după caz, al avansului din aceasta;
b) respinge cererea dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea compensaţiei financiare sau, după caz, a avansului din aceasta.
(5) Hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei.
(6) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.
ART. 32
Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor are obligaţia de a informa organul de urmărire penală sau instanţa învestită cu judecarea infracţiunii ori, după caz, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii civile, cu privire la cererea de compensaţie financiară ori cu privire la cererea prin care victima a solicitat un avans din compensaţia financiară.
ART. 33
(1) Fondurile necesare pentru acordarea compensaţiei financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracţiunilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.
(2) Plata compensaţiei financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracţiunilor se asigură de compartimentele financiare ale tribunalelor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost acordată compensaţia financiară sau un avans din aceasta.
(3) Statul, prin Ministerul Justiţiei, se subrogă în drepturile victimei care a beneficiat de compensaţie financiară sau de un avans din aceasta pentru recuperarea sumelor plătite victimei.
ART. 34
(1) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate de către reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie.
(2) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate şi de către organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 29 alin. (1) şi sunt anexate documentele prevăzute la art. 29 alin. (2). În cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în cerere se menţionează şi stadiul procedurii judiciare.
(3) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta sunt scutite de taxa de timbru.
CAP. 5^1
Solicitarea compensaţiei financiare în situaţii transfrontaliere
NOTĂ:
A se vedea şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 1319/C/2008 pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor privind procedura de obţinere a compensaţiilor financiare de către victimele infracţiunilor intenţionate comise cu violenţă în situaţii transfrontaliere prevăzute în Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor.
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 34^1
Prezentul capitol reglementează modul de obţinere a compensaţiei financiare în situaţia săvârşirii unei infracţiuni pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât cel în care victima locuieşte în mod legal.
ART. 34^2
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) stat solicitant - statul membru al Uniunii Europene pe al cărui teritoriu locuieşte în mod legal victima care solicită o compensaţie financiară;
b) stat solicitat - statul membru al Uniunii Europene pe al cărui teritoriu a fost săvârşită infracţiunea;
c) autoritate responsabilă cu asistenţa - autoritatea din statul solicitant care are atribuţii privind înregistrarea şi transmiterea cererilor de compensaţie financiară, informarea şi consilierea solicitanţilor, precum şi cooperarea cu autorităţile competente din statul solicitat;
d) autoritate de decizie - autoritatea din statul solicitat care soluţionează cererile de compensaţie financiară;
e) solicitant - persoana care formulează o cerere de compensaţie financiară.
SECŢIUNEA a 2-a
Autoritatea română responsabilă cu asistenţa
ART. 34^3
(1) Cetăţeanul român, apatridul sau străinul care locuieşte legal în România, victimă a unei infracţiuni intenţionate comise cu violenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate solicita, cu sprijinul autorităţii de asistenţă din România, o compensaţie financiară din partea statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, în condiţiile prevăzute de legea acelui stat.
(2) În aplicarea art. 3 alin. (1) din Directiva Consiliului 2004/80/CE privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 261 din 6 august 2004, Ministerul Justiţiei este desemnat autoritate responsabilă cu asistenţa persoanelor prevăzute la alin. (1) care doresc obţinerea unei compensaţii financiare.
ART. 34^4
(1) Cetăţeanul român, apatridul sau străinul care locuieşte legal în România, victimă a unei infracţiuni intenţionate comise cu violenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate depune la Ministerul Justiţiei o cerere pentru obţinerea compensaţiei financiare din partea statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, însoţită de documentele justificative necesare.
(2) În maximum 5 zile lucrătoare de la primire Ministerul Justiţiei transmite cererile şi documentele justificative depuse către autoritatea de decizie a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, desemnată conform Directivei Consiliului 2004/80/CE.
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) pot fi trimise Ministerului Justiţiei şi prin scrisoare cu confirmare de primire.
(4) Dispoziţiile prezentei legi nu afectează dreptul persoanei de a depune o cerere de compensaţie financiară direct la autoritatea de decizie a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, conform legislaţiei acelui stat.
(5) Ministerul Justiţiei va transmite cererea de obţinere a compensaţiei financiare potrivit prevederilor alin. (2), în forma prevăzută de Decizia Comisiei Europene 2006/337/CE din data de 19 aprilie 2006 pentru stabilirea formelor standard ale cererilor şi deciziilor conform Directivei Consiliului 2004/80/CE şi prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.
ART. 34^5
Ministerul Justiţiei furnizează solicitantului informaţiile necesare privind posibilităţile de a cere o compensaţie financiară din partea statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, formularele de cerere necesare, precum şi informaţii şi indicaţii despre modul de completare a formularului de cerere şi despre documentele justificative necesare.
ART. 34^6
(1) Ministerul Justiţiei furnizează solicitantului date şi informaţii generale pentru a-l ajuta să răspundă la orice cerere de informaţii suplimentare formulată de către autoritatea de decizie din statul membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea.
(2) La cererea solicitantului, Ministerul Justiţiei transmite direct autorităţii de decizie prevăzute la alin. (1) informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (1), în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării scrise în acest sens.
ART. 34^7
(1) Informaţiile prevăzute la art. 34^5 şi 34^6 pot fi solicitate:
a) prin audienţă la sediul Ministerului Justiţiei sau prin telefon;
b) prin poştă, cu confirmare de primire, fax sau e-mail.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) regulile de desfăşurare a audienţei se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
(3) Informaţiile solicitate potrivit alin. (1) lit. b) se transmit în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii la Ministerul Justiţiei.
(4) În cazul în care este necesară obţinerea de informaţii suplimentare de la alte instituţii, acestea vor fi solicitate înăuntrul termenului de 20 de zile, iar Ministerul Justiţiei va informa solicitantul în maximum 20 de zile calendaristice de la primirea informaţiilor solicitate.
ART. 34^8
(1) Ministerul Justiţiei va publica pe pagina oficială de internet formularele de cerere şi alte informaţii relevante pentru obţinerea compensaţiilor financiare pentru victimele infracţiunilor în situaţii transfrontaliere.
(2) Modelul formularelor de cerere prevăzute la alin. (1) va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
ART. 34^9
(1) Ministerul Justiţiei acordă sprijinul necesar în cazul în care autoritatea de decizie din statul care acordă despăgubirea solicită audierea directă prin videoconferinţă sau prin telefon a victimei, martorului, expertului sau oricărei alte persoane aflate pe teritoriul României care poate oferi informaţii relevante.
(2) Audierea se efectuează direct de către autoritatea de decizie, potrivit legii sale interne.
(3) Cererea de audiere poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale de drept, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) audierea persoanelor prevăzute la alin. (1) nu poate avea loc în lipsa consimţământului expres al acestora;
b) audierea are loc în prezenţa reprezentantului Ministerului Justiţiei, care verifică identitatea persoanei audiate şi existenţa consimţământului. În cazul în care constată că sunt încălcate drepturi fundamentale ale persoanei, reprezentantul Ministerului Justiţiei ia de îndată măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestor drepturi sau, dacă acest lucru nu este posibil, pentru a opri audierea;
c) persoana audiată va fi asistată de interpret pentru asigurarea comunicării atât cu autoritatea de asistenţă, cât şi cu autoritatea de decizie;
d) persoana audiată are dreptul de a fi asistată de apărător.
(4) Persoana a cărei audiere se cere va fi înştiinţată prin scrisoare cu confirmare de primire cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru audiere.
(5) Scrisoarea de înştiinţare prevăzută la alin. (4) va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:
a) data şi ora audierii;
b) locul audierii;
c) instituţia care va efectua audierea;
d) motivul audierii;
e) posibilitatea de a fi asistat de apărător.
(6) Dispoziţiile legale privind asistenţa judiciară internaţională se aplică în mod corespunzător.
ART. 34^10
(1) Dacă autoritatea de decizie din statul pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea solicită acest lucru, Ministerul Justiţiei va realiza audierea persoanelor prevăzute la art. 34^9.
(2) Persoana a cărei audiere se cere va fi înştiinţată prin scrisoare cu confirmare de primire cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru audiere. Termenul de 10 zile se calculează de la data primirii înştiinţării.
(3) Scrisoarea de înştiinţare prevăzută la alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu menţiunile prevăzute la art. 34^9 alin. (5).
(4) Persoana audiată va fi asistată, dacă este cazul, de interpret.
(5) Persoana audiată poate fi asistată de apărător, fapt ce i se va aduce la cunoştinţă prin înştiinţarea prevăzută la alin. (2).
(6) Un proces-verbal al audierii va fi transmis autorităţii de decizie în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.
(7) Nicio măsură cu caracter coercitiv nu poate fi luată faţă de persoana audiată.
ART. 34^11
(1) Ministerul Justiţiei în colaborare cu autorităţile române competente şi autoritatea de decizie a statului solicitant convin asupra măsurilor de protecţie a persoanei audiate.
(2) Dispoziţiile Codului de procedură penală privitoare la protecţia martorilor sau a persoanei vătămate se pot aplica în mod corespunzător.
ART. 34^12
Ministerul Justiţiei suportă din bugetul aprobat cheltuielile ce decurg din îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform prezentei secţiuni.
ART. 34^13
În calitate de autoritate de asistenţă Ministerul Justiţiei nu se va pronunţa asupra admisibilităţii cererii pentru obţinerea compensaţiei financiare.
SECŢIUNEA a 3-a
Autoritatea română de decizie
ART. 34^14
(1) În aplicarea Directivei Consiliului 2004/80/CE, autoritatea de decizie în privinţa cererilor de compensaţie financiară ale persoanelor prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. c) şi d) pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României este comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor constituită în cadrul Tribunalului Bucureşti.
(2) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul Tribunalului Bucureşti este alcătuită din cel puţin 3 judecători desemnaţi în condiţiile prezentei legi.
(3) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare din cadrul Tribunalului Bucureşti primeşte cererile de compensaţie financiară prevăzute la alin. (1) direct de la solicitant sau prin intermediul autorităţii de asistenţă a statului pe al cărui teritoriu locuieşte solicitantul.
ART. 34^15
Dispoziţiile prezentei legi privind compensaţia financiară a victimelor infracţiunilor se aplică în mod corespunzător şi cazurilor prevăzute de prezenta secţiune.
ART. 34^16
(1) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare din cadrul Tribunalului Bucureşti va transmite autorităţii responsabile cu asistenţa din statul solicitant, precum şi solicitantului o confirmare de primire a cererii în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia, numele persoanei de contact din cadrul comisiei, precum şi un termen aproximativ de soluţionare a acesteia atunci când acest lucru este posibil.
(2) Confirmarea prevăzută la alin. (1) se comunică solicitantului şi autorităţii de asistenţă din statul solicitant în forma stabilită prin Decizia Comisiei Europene 2006/337/CE pentru stabilirea formelor standard ale cererilor şi deciziilor conform Directivei Consiliului 2004/80/CE şi prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
(3) În cazul în care comisia din cadrul Tribunalului Bucureşti primeşte cererea de acordare a compensaţiei financiare prin intermediul autorităţii de asistenţă din statul solicitant, va trimite şi acesteia o copie de pe citaţie.
ART. 34^17
(1) În vederea soluţionării cererii comisia din cadrul Tribunalului Bucureşti poate audia victima, precum şi martorii sau experţii în cauză care se află pe teritoriul statului solicitant, direct prin videoconferinţă ori telefon sau prin intermediul autorităţii de asistenţă a statului solicitant.
(2) În acest scop comisia va adresa o cerere scrisă autorităţii de asistenţă din statul solicitant.
(3) Regulile privind asistenţa judiciară internaţională se vor aplica în mod corespunzător.
ART. 34^18
(1) Audierea directă prin videoconferinţă sau telefon se face potrivit legii române.
(2) Pentru audierea prin videoconferinţă sau telefon regulile privind asistenţa judiciară internaţională se vor aplica în mod corespunzător.
(3) Audierea nu poate da naştere la măsuri coercitive împotriva persoanei ascultate.
ART. 34^19
Audierea prin intermediul autorităţii de asistenţă se va face conform legii statului căruia aceasta îi aparţine.
ART. 34^20
(1) Dispoziţiile Codului de procedură penală privitoare la protecţia martorilor sau a persoanei vătămate se vor aplica în mod corespunzător.
(2) Măsurile privind protecţia persoanei audiate se pot lua în colaborare cu autoritatea de asistenţă.
ART. 34^21
Hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară se comunică solicitantului şi autorităţii de asistenţă din statul solicitant, în forma stabilită prin Decizia Comisiei Europene 2006/337/CE din 19 aprilie 2006 pentru stabilirea formelor standard ale cererilor şi deciziilor conform Directivei Consiliului 2004/80/CE şi prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta lege.
ART. 34^22
(1) Compensaţia financiară se va plăti solicitantului în contul indicat de acesta în formularul de cerere.
(2) Solicitantului nu i se va imputa nicio cheltuială ocazionată de formularea, depunerea sau soluţionarea cererii de compensaţie financiară ori de plata efectivă a compensaţiei.
SECŢIUNEA a 4-a
Dispoziţii comune
ART. 34^23
(1) Ministerul Justiţiei este desemnat ca punct de contact central în ceea ce priveşte colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
(2) Atribuţiile Ministerului Justiţiei în aplicarea alin. (1) vor fi stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.
ART. 34^24
(1) Documentele care se transmit între autorităţi din state diferite conform prezentului capitol vor fi redactate astfel:
a) documentele adresate autorităţilor din România vor fi redactate în limba română sau engleză;
b) documentele adresate de către autorităţile române unei autorităţi din alt stat membru al Uniunii Europene vor fi redactate în limba oficială a acelui stat sau în orice altă limbă pe care acel stat s-a declarat dispus să o accepte.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) următoarele documente:
a) textul integral al hotărârii date de către autoritatea de decizie în soluţionarea cererii de compensaţie financiară;
b) procesele-verbale întocmite în aplicarea art. 34^10 alin. (6) şi 34^19.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) emise de către o autoritate română vor fi transmise în limba română sau în limba engleză ori franceză.
(4) În calitate de autoritate de asistenţă, Ministerul Justiţiei va asigura traducerea textului integral al hotărârii date de către o autoritate de decizie dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene în soluţionarea cererii de compensaţie financiară a uneia dintre persoanele prevăzute la art. 34^3 alin. (1), în cazul când această persoană solicită traducerea. Costurile traducerii vor fi suportate de Ministerul Justiţiei.
ART. 34^25
Formularele de cerere de compensaţie financiară, precum şi orice alte documente transmise conform prezentului capitol nu fac obiectul vreunei alte formalităţi de certificare sau autentificare.
ART. 34^26
(1) Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate responsabilă cu asistenţa, sau altă instituţie competentă va transmite Comisiei Europene:
a) lista autorităţilor de asistenţă, respectiv de decizie, desemnate în aplicarea Directivei Consiliului 2004/80/CE;
b) limbile în care autorităţile române sunt dispuse să accepte documentele transmise în situaţii transfrontaliere, conform prezentului capitol;
c) informaţii privind posibilităţile de a solicita şi de a obţine o compensaţie financiară pentru infracţiuni comise pe teritoriul României, conform prezentei legi;
d) formularele-tip de solicitare a compensaţiei financiare.
(2) Ministerul Justiţiei sau altă instituţie competentă va transmite Comisiei Europene orice modificare ulterioară a informaţiilor prevăzute la alin. (1).
CAP. 6
Dispoziţii finale
ART. 35
Denumirea servicii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate sau denumirea servicii de reintegrare socială şi supraveghere, prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000*) privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 129/2002, precum şi în alte acte normative, se înlocuieşte cu denumirea servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.
*) Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 252/2013.
ART. 36
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.
Prezenta lege transpune în legislaţia naţională dispoziţiile Directivei Consiliului 2004/80/CE din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 261 din 6 august 2004, precum şi ale Deciziei Comisiei 2006/337/CE din 19 aprilie 2006 pentru stabilirea formelor standard ale cererilor şi deciziilor conform Directivei Consiliului 2004/80/CE din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 125 din 12 mai 2006.
ANEXA 1
Formular de transmitere a cererii de compensaţie financiară în situaţii transfrontaliere
(art. 6 alin. 2 din Directiva Consiliului 2004/80/CE)
1. Nr. de dosar:
2. Limba oficială a formularului şi a altor documente justificative (art. 6 alin. 3 din Directiva Consiliului 2004/80/CE):
3. Formularul se transmite de:
______________________________________________________________________________
| Autoritatea responsabilă cu asistenţa (autoritate transmiţătoare): |
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Persoana de contact a departamentului responsabil: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
|______________________________________________________________________________|
4. Formularul este transmis către:
______________________________________________________________________________
| Autoritatea de decizie (autoritate de primire): |
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Persoana de contact a departamentului responsabil: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
|______________________________________________________________________________|
5. Date despre solicitant (persoana care solicită compensaţie financiară):
Nume:
Prenume:
Sex:
Data naşterii:
Naţionalitate:
Adresă şi cod poştal:
Locul unde persoana locuieşte în mod obişnuit (dacă este diferit de domiciliu):
Nr. de telefon (inclusiv prefixul):
Nr. de fax:
Adresă de e-mail:
Date bancare (pentru transferuri, trebuie prevăzut codul BIC în locul codului bancar şi codul IBAN în locul numărului de cont):
______________________________________________________________________________
| Codul BIC: | Codul IBAN: | Denumirea băncii: | Contact în străinătate |
| | | | |
|______________|_______________|_____________________|_________________________|
După caz, reprezentantul legal:
6. Date despre persoana vătămată, dacă este diferită de persoana solicitantului:
Nume:
Prenume:
Sex:
Data naşterii:
Naţionalitate:
Adresă şi cod poştal:
Locul unde persoana locuieşte în mod obişnuit (dacă este diferit de domiciliu):
Nr. de telefon (inclusiv prefixul):
Nr. de fax:
Adresă de e-mail:
Întocmit la:
Data:
De către:
(semnătura şi/sau ştampila)
7. Lista documentelor justificative ataşate:
ANEXA 2
Confirmare de primire
(art. 7 din Directiva Consiliului 2004/80/CE)
Se va transmite autorităţii responsabile cu asistenţa şi solicitantului
Autoritatea de decizie:
______________________________________________________________________________
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Numărul de caz: |
| Persoana de contact din departamentul responsabil: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
|______________________________________________________________________________|
Precizarea termenului de soluţionare a cererii de compensaţie financiară depuse de solicitant (atunci când este posibil):
Prin prezenta se confirmă primirea cererii de compensaţie din partea autorităţii responsabile cu asistenţa:
______________________________________________________________________________
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Numărul de caz: |
|______________________________________________________________________________|
Data primirii cererii:
Întocmit la:
Data:
De către:
(semnătura şi/sau ştampila)
ANEXA 3
Formular de transmitere a deciziei referitoare la cererea de compensaţie financiară în situaţii transfrontaliere
(art. 10 din Directiva Consiliului 2004/80/CE)
1. Număr de caz:
2. Data hotărârii:
3. Limba în care este redactată decizia:
4. Decizia este transmisă de:
______________________________________________________________________________
| Date despre autoritatea de decizie (autoritatea transmiţătoare): |
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Persoana de contact a departamentului responsabil: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
|______________________________________________________________________________|
5. Decizia este transmisă către:
______________________________________________________________________________
| Autoritatea responsabilă cu asistenţa (autoritate de primire): |
| Denumirea autorităţii: |
| Statul membru: |
| Persoana de contact a departamentului responsabil: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
|______________________________________________________________________________|
6. Şi către:
______________________________________________________________________________
| Date despre solicitant: |
| Nume şi prenume: |
| Adresa: |
| Nr. de telefon (inclusiv prefixul): |
| Nr. de fax: |
| Adresă de e-mail: |
| Reprezentantul legal (dacă este cazul): |
|______________________________________________________________________________|
7. Informaţii cu privire la decizie:
a) Expunere sumară:
b) Informaţii privind căile de atac, autoritatea competentă şi termene:
c) Alte informaţii sau măsuri cerute de solicitant (a se completa după caz):
Întocmit la:
Data:
De către:
(semnătura şi/sau ştampila)